Sorin Cîrțu, despre întoarcerea la Universitatea Craiova: „Încă am putere. De-abia acum încep să îmi fac anii de pensie” (AUDIO)

„Legenda” fotbalului oltean, în vârstă de 69 de ani, a revenit „acasă” după o pauză de un an, pe postul de președinte onorific al clubului din Bănie.

 

Sorin Cîrțu a spus, în direct la Radio Sport Total FM, că se simte bine și în putere. Fostul mare jucător și antrenor al Universității Craiova a rememorat perioada grea prin care a trecut din cauza hepatitei C. Cîrțu s-a luptat cu boala timp de 16 ani și, în cele din urmă, a reușit s-o învingă:

Încă am putere. M-am și angajat din nou. De-abia acum încep să îmi fac anii de pensie (râde). Pe bancă nu mai vin. Dacă mă simțeam în stare să mai conduc o echipă din punct de vedere tehnic, nu mă lăsam atunci, la 60 de ani. Simțeam că nu mai aveam puterea necesară. A fost un paradox, pentru că m-am lăsat de antrenorat exact atunci când m-am vindecat de hepatită. M-a terorizat timp de 16 ani. Am făcut tratamentul american și m-am vindecat de hepatita C. Apoi m-am lăsat, am zis să trăiesc ce mai e de trăit de acum înainte după un alt stil de viață. Din 2016, de când am scăpat, am început să mănânc mai bine. Eu 16 ani de zile n-am gustat alcool și n-am mâncat prăjeli. Acum îmi fac toate poftele, dar nu fac excese. Singura dată când beau alcool e în avion. Mi-e frică să zbor și îmi iau whiskey. În rest, nu servesc alcool.”, a povestit Sorin Cîrțu.

- Publicitate -Domeniile Ostrov

El a vorbit și despre întoarcerea în conducerea Universității Craiova, pe postul de președinte onorific:

Mi-am reluat poziția la club, cu aceleași responsabilități. A fost o întrerupere de un an de zile, să vedem cum ne merge și mie, și lor. Și se pare că nu ne-a mers bine nici mie, dacă am acceptat, și nici lor, dacă mi-au propus. A fost mai bine împreună. Bineînțeles (n.r. – dacă propunerea a venit din partea lui Mihai Rotaru). Eu nu mă bag singur în seamă niciodată. Și când am făcut contractele, eu n-am plătit niciodată vreun impresar. A fost negociere directă, nu prin intermediul cuiva.”, a mai declarat Sorin Cîrțu.

Ascultați interviul integral pe site-ul www.sptfm.ro, sau prin aplicația de mai jos:

https://sptfm.ro/sorin-cirtu-despre-revenirea-la-universitatea-craiova-voi-avea-aceleasi-responsabilitati/

 

Crăciunul în era consumerismului: cum te afectează și ce poți să faci acum

De la începutul lunii decembrie, pare că toată lumea intră într-o frenezie. Pe măsură ce trece timpul, decorațiunile de...