SpaceX va încerca să trimită o navă pe lună

Companii americane vor încerca să trimită o navă spaţială pe Lună la 14 februarie, a anunţat miercuri NASA, la o lună după eşecul unei prime misiuni private, potrivit AFP.

Misiunea va fi realizată de un modul de aterizare lunară al Intuitive Machines, o companie cu sediul în Houston, Texas, care va fi ataşat la vârful unei rachete SpaceX.

Ultima tentativă, în ianuarie, a fost realizată de un lander lunar al companiei Atrobotic, lansat la bordul unei rachete Vulcan Centaur a grupului ULA, care include Boeing şi Lockheed Martin.

Din cauza unei scurgeri de combustibil în timpul zborului, nava spaţială nu a reuşit să ajungă pe Lună şi a fost dezintegrată în mod deliberat la reintrarea în atmosfera terestră.

- Publicitate -Domeniile Ostrov

Lansarea este programată de SpaceX pe 14 februarie, la ora 00:57 (05:57 GMT), de la Centrul Spaţial Kennedy din Florida. Apoi, modulul de aterizare lunară al Intuitive Machines, numit Nova-C, este programat să aterizeze pe Lună la 22 februarie, în apropierea polului sud lunar.

În cazul în care misiunea Intuitive Machines şi SpaceX va avea succes, aceasta va fi prima aterizare a unei nave spaţiale americane pe Lună de la încheierea programului Apollo, în urmă cu mai bine de 50 de ani, şi prima aterizare reuşită pe suprafaţa lunară de către o companie privată.

Secretele coafurilor de iarnă: Cum să te protejezi de umiditate și ger

Iarna poate fi o provocare pentru părul tău, dar cunoașterea secretelor potrivite te poate ajuta să păstrezi un look...