19.5 C
București
vineri, 5 iunie, 2020

Statul oferă 200 euro pentru ca elevii să-și cumpere calculatoare

Elevii cu posibilități materiale reduse vor primi un ajutor financiar în valoare de 200 de euro pentru cumpărarea unui calculator sau a unei tablete, se spune într-un proiect de hotărâre pus în dezbatere publică de Ministerul Educației.

Actul normativ actualizează normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare. Condiția este ca venitul brut lunar pe membru de familie să fie de maxim 250 lei.

Configuraţia minimă recomandată a calculatoarelor pentru achiziţionarea cărora se acordă ajutor financiar

  1. Desktop – procesor Dual Core sau echivalent; FSB minimum 800 MHz; frecvenţă procesor minimum 2.300 MHz; HDD minimum 250 GB; RAM tip DDR3 minimum 4 GB; unitate DVD; monitor LCD minimum 15″; tastatură, mouse optic;
  2. Laptop – procesor minimum Dual Core sau echivalent; frecvenţă procesor minimum 2.000 MHz; RAM tip DDR3 minimum 4 GB; HDD minimum 250 GB; diagonală minimum 15″; rezoluţie minimum 1.366 x 768; DVD;
  3. Netbook sau echivalent – procesor Intel Atom sau echivalent; tip procesor minimum N450 sau echivalent; HDD SATA minimum 250 GB; RAM DDR3 minimum 1 GB; diagonală minimum 10”

Calendarul pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea achiziţionării de calculatoare începând cu anul 2020

  • 17 aprilie – Depunerea cererilor pentru primirea de bonuri valorice pentru calculator;
  • 2 aprilie – 14 mai – Anchetele sociale și evaluarea cererilor de către comisiile din unitățile și instituțiile de învățământ împreună cu comisiile de anchetă socială;
  • 25 mai – Afișarea pe portalul Ministerului Educației și Cercetării a listei nominale a beneficiarilor;
  • 26 mai – Afișarea în fiecare unitate de învățământ a listei beneficiarilor;
  • 25 – 29 mai – Depunerea contestațiilor;
  • 2 – 9 iunie – Rezolvarea contestațiilor;
  • 11 iunie – Afișarea rezultatului contestațiilor în fiecare unitate de învățământ;
  • 6 iulie – Afișarea pe portalul Ministerului Educației și Cercetării a listei finale a beneficiarilor, aprobată prin ordin de ministru;
  • 6 – 27 iulie – Achiziția bonurilor valorice de către Ministerul Educației și Cercetării și distribuirea către inspectoratele școlare/Universități.

Anul trecut 4.800 de elevi au primit ajutor financiar pentru cumpărarea unui calculator.

- Publicitate -

ULTIMELE