Stay Fit Gym a deschis o locație flagship în ansamblul mixt Palas Iaşi, un centru de tip Black care aduce o experiență superioară de fitness, prin integrarea unor facilități precum saună, Hydration Corner, zonă de analize corporale avansate și echipamente Matrix.
Cu peste 58.000 de membri și o rețea de 55 de cluburi deschise în 23 de orașe, Stay Fit Gym este cea mai extinsă rețea de fitness din România și Europa de Est, fiind prezentă pe piața locală de 13 ani.
Anul acesta, Palas Iaşi a intrat într-un proces de remodelare şi modernizare, în urma căruia suprafaţa de retail va ajunge la peste 80.000 mp închiriabili. Vor fi aduse noi branduri în premieră regională şi formate flagship ale principalelor magazine ancoră existente.
Situat lângă Palatul Culturii, Palas este primul proiect de tip mixed-use realizat în România şi include peste 270 de magazine, şapte clădiri de birouri clasa A (75.600 mp), la care se adaugă Palas Campus, cea mai mare clădire de birouri din România.
Complexul dispune de centru de evenimente, hotel de 4 sstele, restaurante și cafenele tematice, parc de 50.000 mp, carusel, patinoar sezonier și alte facilități de timp liber, precum și cea mai mare parcare subterană din România, cu peste 2.500 de locuri.
Articolul Stay Fit Gym are o locație de tip Black în ansamblul mixt Palas Iaşi a fost publicat prima dată în Money Buzz! • Știri Economice, Știri Financiare, Știri Business