Fostul prim-ministru şi preşedinte al PNL, Theodor Stolojan, a declarat într-un interviu pentru Cotidianul, că, în ciuda atacurilor, PSD nu are un interes ca Ilie Bolojan să plece din fruntea Guvernului.
Ba mai mult, fostul premier susţine că social-democraţii îşi doresc ca acesta să rămână în funcţie pentru a realiza reformele şi pentru a deconta în locul lor. Astfel, Theodor Stolojan spune că în mod „categoric” Ilie Bolojan va rămâne prim-ministru până în 2027. Atunci ar urma să aibă loc rotativa, potrivit protocolului semnat de coaliţie, iar PSD să preia funcţia de premier.
”După cum observaţi, niciun partid nu vrea să rupă coaliţia, pe fond. Nici PSD-ul nu îşi doreşte acest lucru, mai ales că în 2027 urmează să ia poziţia de prim-ministru. Domnul Grindeanu are congres pe 7 noiembrie şi trebuie să arate că este un lider autentic al PSD. Acest gen de fricţiuni sunt gratuite. Chemarea asta în Parlament a prim-ministrului …, lucrurile sunt foarte lămurite. Între timp, s-au dat şi explicaţii. Treaba asta e gratuită. Sunt, însă, lucruri pe fond care generează probleme în coaliţie. Şi anume reforma administraţiei publice locale şi centrale. Opoziţia nu e numai a PSD-ului. E coteria politică creată la nivel local şi central, care se opune, îşi apără privilegiile cu dinţii şi cu toată forţa. La fel ca magistraţii”, afirmă Stolojan.
El spune că există riscul ca actuala coaliţie să devină ineficientă din cauza acestor fricţiuni.
”Dar, pe fond, nimeni nu vrea să rupă coaliţia, pentru că vor să stea la guvernare toate cele patru partide care formează coaliţia de guvernare. Dar fricţiunile acestea, unele gratuite, altele reale, nu fac decât să diminueze eficienţa activităţii guvernului şi să prăbuşească încrederea oamenilor că în România lucrurile pot fi puse în ordine. Acesta este primul risc”, a argumentat Stolojan.
El a declarat pentru Cotidianul că al doilea risc este că se pregătesc de grevă sindicatele.
”Ele sunt unul din motoarele care au creat această situaţie în sistemul bugetar. Respectiv, sistemul bugetar din România este viciat din cap până în picioare. În orice direcţie vă uitaţi, e viciat de această multitudine de beneficii, de sporuri, de privilegii, de exces de personal”, explică fostul premier.
Stolojan a comentat şi retorica Olguţei Vasilescu.
”E un primar foarte bun în Craiova, am înţeles. Dar are o problemă doamna Vasilescu Olguţa: ea nu înţelege că Bolojan nu e venit de nicăieri în poziţia de premier. E un om care a fost primar, preşedinte de consiliu judeţean, care ştie foarte bine ce se întâmplă la nivelul primăriilor, al consiliilor judeţene, la nivel central. (…) Aţi văzut ce îi propune doamna Vasilescu: să îşi dea demisia, să plece, să nu ştiu ce.
BNS: Guvernul este obligat prin lege să majoreze salariul minim de la 1 ianuarie 2026
Dacă în locul lui Bolojan ar fi fost un neica nimeni pe care primarii PSD-işti, USR-işti şi alţi primari să îl fi jucat pe degete … Dar cu Bolojan nu merge. Ştie exact despre ce este vorba. Toate aceste ameninţări fac parte din acest joc politic pe care îl face PSD-ul”, a subliniat fostul lider liberal în interviul acordar Cotidianul.


