SUA: Încă o lovitură pentru Trump – amendă de 355 de milioane de dolari după procesul cu statul New York

Fostul președinte a pierdut procesul de fraudă financiară și un tribunal statal l-a obligat să plătească o sumă uriașă din cauza unor nereguli în imperiului său imobiliar, Trump Organization.

 

Verdictul fără precedent este o lovitură dură pentru averea lui Donald Trump, care vrea să candideze în noiembrie pentru încă un mandat. Amenda este însoțită și de o interdicție de a conduce orice afacere în statul New York timp de trei ani.

După studierea unui dosar de 92 de pagini, decizia a fost luată de judecătorul Arthur Engoron, de la Curtea Supremă din New York. Totodată, Procurorul general al statului, Letitia James, depusese în octombrie 2022 o plângere împotriva lui Trump și a celor doi fii adulți ai săi, Donald Jr. și Eric, la un proces civil pentru fraudă. Toți au fost acuzați că au umflat enorm valoarea activelor imperiului familiei.

Procuror: „Spectacolul său s-a terminat”

Letitia James le cerea 370 de milioane de dolari despăgubiri pentru că, în anii 2010, au „umflat” enorm valoarea zgârie-norilor, hotelurilor de lux și a terenurilor de golf din întreaga lume, pentru a obține ușor împrumuturi avantajoase de la bănci și condiții de asigurare crescute. Amintim, anumite bunuri, cum ar fi „Trump Tower” de pe 5th Avenue din Manhattan, sunt emblematice pentru succesul omului de afaceri, care a intrat în politică prin imaginea sa de constructor Top Class. Ca urmare a „fraudelor repetate”, la sfârșitul lunii septembrie, judecătorul Engoron a ordonat lichidarea societăților ce gestionează activele, iclusiv a impunătorului Trump Tower, simbol al luxului american.

În replică, miliardarul de 77 de ani a declarat că justiția este în mâinile democraților președintelui Joe Biden, iar procesul său este „demn de o republică bananieră”, dosarul neavând conținut juridic.

Donald Trump nu riscă închisoarea în acest caz civil, dar este acuzat și în procese penale în acest an, cum ar fi cel din luna martie, pentru plăți făcute către vedeta porno Stormy Daniels.

Atenție la cheltuielile nedorite după utilizarea serviciului de roaming!

ANCOM atrage atenția utilizatorilor de telefonie și internet mobil, care au planificate vacanțe în străinătate, să verifice condițiile de...