Tata Motors achiziţionează Iveco Group

Producătorul italian de vehicule comerciale Iveco Group şi producătorul auto indian Tata Motors o, anunţă că au ajuns la un acord pentru a crea un grup de vehicule comerciale cu acoperire globală, un portofoliu de produse diversificat şi capacităţi industriale care să-i permită să devină un lider mondial în acest sector dinamic. Consiliul de Administraţie al Iveco Group recomandă oferta publică voluntară în numerar a Tata Motors pentru acţiunile comune ale Iveco Group. Finalizarea ofertei este condiţionată de separarea diviziei de apărare a Iveco Group.

”Iveco Group N.V. („Iveco Group” sau „Iveco”) (EXM: IVG), un lider european în vehicule comerciale şi mobilitate, şi Tata Motors Limited („Tata Motors”) (NSE: TATAMOTORS), un lider global în industria auto, anunţă că au ajuns la un acord pentru a crea un grup de vehicule comerciale cu acoperire globală, un portofoliu de produse diversificat şi capacităţi industriale care să-i permită să devină un lider mondial în acest sector dinamic. Oferta publică voluntară recomandatăva fi realizată de TML CV Holdings PTE LTD sau de o nouă societate cu răspundere limitată ce urmează a fi înfiinţată conform legislaţiei olandeze (denumită „Ofertantul”), care va fi deţinută integral, direct sau indirect, de Tata Motors. Finalizarea ofertei este condiţionată, printre altele, de separarea diviziei de apărare a Iveco, iar, ca atare, oferta publică vizează toate acţiunile comune emise ale Iveco Group după separarea acestei divizii, la un preţ de 14,1 euro pe acţiune (inclusiv dividendul, dar excluzând orice dividend distribuit în legătură cu vânzarea diviziei de apărare), plătibil în numerar (denumit „Preţul Ofertei”, conform unui comunicat.

Oferta reprezintă o valoare totală de aproximativ 3,8 miliarde de euro pentru Iveco Group, excluzând divizia de apărare a Iveco şi veniturile nete obţinute din separarea acesteia

Finalizarea vânzării companiilor care formează divizia de apărare este preconizată pentru trimestrul I 2026, dar nu mai târziu de 31 martie 2026.