Tot mai multe voci cer Israelului să nu distrugă orașul Rafah

Liderii Australiei, Canadei şi Noii Zeelande au avertizat joi Israelul cu privire la o operaţiune terestră „catastrofală” în oraşul Rafah, în sudul Fâşiei Gaza.

„Aproximativ 1,5 milioane de palestinieni s-au refugiat în zonă, între care mulţi dintre cetăţenii noştri şi familiile lor”, se arată într-o declarație comună a celor trei guverne.

Aceste state au cerut guvernului condus de Benjamin Netanyahu „să nu urmeze această cale” pentru că „pur şi simplu nu există un alt loc pentru civili” și și-au exprimat îngrijorarea cu privire la continuarea de către Israel a unui război care durează de mai multe luni.

Un punct de vedere similar a fost exprimat și de Comitetul Internaţional al Crucii Roşii.

La rândul său, şefa diplomaţiei germane Annalena Baerbock a avertizat miercuri că o ofensivă israeliană asupra oraşului Rafah din Gaza ar fi o catastrofă umanitară.

Până acum, în urma operațiunii militare desfășurate de Israel în Gaza, au murit peste 28.000 de palestinieni.

Kremlinul dezminte că Vladimir Putin ar fi discutat telefonic cu Donald Trump

Magda Dragu (gds.ro) Kremlinul a dezminţit luni că preşedintele rus, Vladimir Putin, şi preşedintele ales al SUA, Donald Trump,...