Trump acuză „stânga radicală” că a contribuit la uciderea aliatului său Charlie Kirk

Donald Trump a acuzat discursurile „stângii radicale” că au contribuit la uciderea prin împuşcare, miercuri, a unuia dintre aliaţii săi politici fideli, influencerul Charlie Kirk, calificându-l drept „martir al adevărului şi al libertăţii”.

 

Podcasterul conservator, purtătorul de cuvânt al tinerilor pro-Trump, a fost ucis în timpul unei întâlniri publice la o universitate din Utah (vestul SUA). Căutările sunt încă în curs pentru a găsi trăgătorul, ale cărui motive rămân deocamdată necunoscute, scrie AFP.

De ani de zile, stânga radicală compară americani remarcabili precum Charlie cu naziştii şi cu cei mai răi criminali şi ucigaşi în masă din lume. Acest tip de retorică este direct responsabil pentru terorismul cu care ne confruntăm astăzi în ţara noastră, şi acest lucru trebuie să înceteze imediat”, a acuzat preşedintele american într-un videoclip publicat pe reţeaua sa Truth Social.

„Administraţia mea îi va găsi pe toţi cei care au contribuit la această atrocitate şi la orice altă formă de violenţă politică, inclusiv organizaţiile care îi finanţează şi îi susţin”, a declarat el.

Înaintea lui, mai multe personalităţi trumpiste l-au calificat pe Charlie Kirk drept „martir” căzut în apărarea valorilor conservatoare şi creştine.

Putin, cu spatele la zid: Rusia cere recunoașterea internațională a teritoriilor ucrainene anexate

Un suspect a fost arestat, înainte de a fi eliberat mai târziu în cursul zilei, potrivit şefului poliţiei federale (FBI).

Moartea lui Charlie Kirk a fost anunţată de Donald Trump la câteva ore după ce bărbatul de 31 de ani a fost împuşcat. Tragedia a fost surprinsă în videoclipuri care au circulat rapid pe reţelele de socializare.

Preşedintele a ordonat coborârea steagurilor americane în bernă, în semn de omagiu pentru cel care a fost o piesă importantă în ultima sa campanie prezidenţială.