Aproape tot ce a promis Donald Trump înainte de alegeri, se dovedește a fi fost ”foc de paie”, minciună, dezinformate cruntă. Exact ca în cazul așa zișilor suveraniști din România zilelor noastre, declarațiile bombastice de dinainte de alegeri se dovedesc doar vise. În cazul ”păcii rapide în Ucraina”, este evident că a mințit. Iar acum, pentru a ”drege” oarecum busuiocul dictatorul rus Vladimir Putin este găsit țap ispășitor de către Trump.
”Probabil nu vrea să oprească războiul” în Ucraina și ”mă duce cu vorba”, a scris sâmbătă președintele american pe rețeaua sa de socializare Truth Social, într-un mesaj în care a amenințat Rusia cu noi sancțiuni, relatează AFP.
Mesajul lui Trump este critic mai întâi la adresa predecesorilor săi la Casa Albă, respectiv Joe Biden și Barack Obama, și la adresa jurnaliștilor americani ce îi critică un plan de pace pe care l-a propus pentru încheierea războiului ruso-ucrainean.
”Orice înțelegere aș face în legătură cu Rusia/Ucraina, oricât de bună ar fi, chiar dacă este cel mai bun acord încheiat vreodată, eșuatul New York Times va vorbi rău despre el”, a scris Trump la începutul mesajului său.
”Peter Baker, redactorul foarte părtinitor și lipsit de talent al The Times, a urmat cerințele editorului său și a scris că Ucraina ar trebui să recupereze teritoriul, inclusiv, presupun, Crimeea, și alte cereri ridicole, pentru a opri cea mai rea vărsare de sânge de la al Doilea Război Mondial. Oare de ce acest reporter superficial nu spune că Obama a fost cel care a făcut posibil ca Rusia să fure Crimeea de la Ucraina fără să tragă niciun foc de armă”, a mai scris președintele american.
”Acesta este războiul lui Joe Biden Somnorosul, nu al meu. A fost un fraier din prima zi și (războiul n.red) nu ar fi trebuit să se întâmple și nici nu s-ar fi întâmplat dacă aș fi fost președinte în acel moment. Eu doar încerc să curăț mizeria lăsată de Obama și Biden, și ce mizerie este”, a continuat Trump, după care s-a referit la președintele rus Vladimir Putin.
De la Roma: ”Nu există niciun motiv pentru ca Putin să tragă cu rachete în zone civile”
”Acestea fiind spuse, nu există niciun motiv pentru ca Putin să tragă cu rachete în zone civile (…) Aceasta mă face să mă gândesc că probabil nu vrea să oprească războiul, ci doar mă duce cu vorba, și trebuie tratat diferit cu el, prin ‘Sancțiuni Secundare’ sau ‘Bancare’?”, a încheiat Trump mesajul, postat în ziua când a avut la Roma o scurtă întrevedere cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în marja funeraliilor Papei Francisc.
Putin declară și el că este pregătit să negocieze încheierea conflictului din Ucraina
Mai devreme sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a transmis că Putin i-a spus emisarului președintelui Donald Trump, Steve Witkoff, în timpul întâlnirii lor care a avut loc vineri la Kremlin, că este pregătit să negocieze încheierea conflictului din Ucraina ‘fără nicio condiție prealabilă’.
O propunere de plan de pace avansată de Trump prevede în principal încetarea permanentă a focului, recunoașterea de către SUA a peninsulei Crimeea ca fiind de jure parte a Rusiei și recunoașterea de facto a controlului rusesc asupra celorlalte teritorii ucrainene ocupate, cu excepția zonelor din regiunea Harkov, excluderea aderării Ucrainei la NATO (nu și pe cea a aderării la UE), ridicarea sancțiunilor impuse Rusiei, trecerea sub control american a centralei nucleare Zaporojie și garanții de securitate pentru Ucraina oferite de state voluntare, în principal europene.
Într-o contrapropunere transmisă Washingtonului, Ucraina și aliații săi europeni cer amânarea discuțiilor despre teritorii până la încheierea unui armistițiu – fără a recunoaște controlul rusesc asupra vreunui teritoriu ucrainean -, amânarea de asemenea a ridicării sancțiunilor împotriva Rusiei, garanții sporite de securitate pentru Ucraina și despăgubirea acesteia de către Rusia pentru daunele provocate de război.
Tema Crimeei a devenit în mod special un nou subiect de tensiune între Ucraina și SUA, după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins categoric oficializarea controlului rus asupra acestei peninsule, provocând o reacție virulentă din partea lui Trump, care l-a avertizat că ‘poate avea pacea, sau poate lupta încă trei ani înainte să piardă toată țara’.
Trump și Zelenski au avut sâmbătă la Roma o discuție de 15 minute înaintea funeraliilor Papei Francisc, întâlnire descrisă de Casa Albă drept ‘foarte productivă’, în timp ce președintele ucrainean a apreciat că, deși a fost o reuniune ‘foarte simbolică’, ea s-ar putea transforma într-una ‘istorică’ dacă va conduce la rezultate și a insistat că dorește în primul rând o încetare a focului necondiționată în războiul cu Rusia, înainte de orice negociere.
Aceeași cerere a fost reafirmată de președintele francez Emmanuel Macron, care a mai transmis într-un mesaj pe rețeaua de socializare X că a avut ‘o conversație foarte pozitivă astăzi cu președintele Zelenski’ și a susținut că acum ‘îi revine președintelui Putin să demonstreze că dorește cu adevărat pacea’.
La rândul său, premierul britanic Keir Starmer a afirmat că a convenit cu Zelenski la Roma ‘să mențină impulsul și să continue să lucreze intensiv’ asupra eforturilor de pace.
Și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cu care Zelenski s-a întâlnit de asemenea în marja funeraliilor Papei Francisc, l-a asigurat pe acesta de sprijinul în continuare al UE ‘la masa negocierilor pentru a obține o pace justă și durabilă’.