Ungaria – A intrat în vigoare noua lege antidrog

O nouă legislaţie antidrog, care va „trece la o treaptă superioară” ofensiva împotriva traficanţilor de droguri, a intrat în vigoare de duminică, în Ungaria, a declarat László Horváth, însărcinatul Guvernului ungar responsabil pentru combaterea traficului de droguri, la postul public de radio „Kossuth”, conform MTI.

Bunuri mobile sau imobile – cum ar fi automobilele sau locuinţele – care se află pe numele altor persoane, dar au fost utilizate în activităţi de trafic sau distribuţie de stupefiante vor putea fi puse sub sechestru, distribuirea noilor substanţe psihoactive nu mai este considerată contravenţie, ci infracţiune, recidiviştii nu vor putea beneficia de nicio formă de clemenţă, sunt câteva dintre prevederile noii legislaţii. De asemenea, consumatorii pot fi exoneraţi de pedeapsă doar dacă indică sursa de la care au obţinut drogurile sau, dacă nu pot face acest lucru, oferă informaţii relevante

Referindu-se la noile reglementări, László Horváth a precizat că, în caz de flagrant delict, poliţia nu va pune sub sechestru doar bunurile şi uneltele traficanţilor de droguri, ci şi acele bunuri mobile sau imobile – cum ar fi automobilele sau locuinţele – care se află pe numele altor persoane, dar au fost utilizate în activităţi de trafic sau distribuţie de stupefiante.

Acesta a menţionat, de asemenea, că, potrivit reglementărilor mai stricte, traficanţii de droguri pot fi excluşi din localitatea sau zona în care îşi desfăşoară activitatea. Însărcinatul guvernamental a subliniat totodată că o altă modificare importantă este că, începând de duminică, distribuirea noilor substanţe psihoactive nu mai este considerată contravenţie, ci infracţiune.

La întrebarea moderatorului emisiunii, László Horváth a confirmat că persoanele condamnate pentru a doua oară pentru infracţiuni legate de droguri nu vor putea fi eliberate condiţionat, ceea ce înseamnă că recidiviştii nu pot beneficia de nicio formă de clemenţă.