Este vorba de compania energetică deținută chiar de statul maghiar, care a achiziționat de la grupul german divizia de furnizare a gazelor și electricității din România, E.ON Energie.
Surse apropiate tranzacției au declarat pentru HotNews.ro că miza cea mare, după preluarea furnizării, este activitatea de distribuție. Această tranzacție ar urma să fie anunțată oficial după alegerile din România, susțin sursele citatate, care afirmă și că premierul Marcel Ciolacu a fost deja informat despre ințelegerea celor două companii.
E.ON a mai purtat negocieri pentru vânzarea furnizării și cu companii românești: Romgaz și OMV Petrom, iar informația privind afacerea a mai apărut pe ale două surse – Economedia.ro și G4media.ro.
Trebuie spus că divizia de furnizare a E.ON din România are o piață de circa 3,4 milioane de consumatori, iar la gaze, pe zona clienților casnici, coompania germană este al doilea furnizor după Engie, cu 41% cotă de piață. Pe piața energiei electrice, nemții au o cotă mult mai mică, de doar 5% din total.
Reprezentanții E.ON au motivat vânzarea afacerii de furnizare spre România, încă din vară precizând că au dificultăți în înțelegerea schemei de plafonare – compensare a prețului la energie și gazele naturale, impusă de guvernul de la București:
„Vom explora opțiunile noastre. Întrebarea este, riscurile și randamentele justifică capitalul pe care îl avem acolo? Așadar, explorăm opțiunea, nu am spus-o, și până când nu am explorat opțiunile noastre nu vom lua o decizie. Dar, motivul este profilul de risc și randament. Vom decide de fapt asupra opțiunilor odată ce avem ofertele și până atunci nu luăm nicio decizie. Am avut prea des dificultăți în a înțelege care este schema în ultimii ani. Este cu adevărat dificil pentru o companie precum E. ON, dacă situația se schimbă constant și foarte abrupt. Volker Raffel (CEO E.On România – nr) a fost în consiliu explicându-ne ultimele evoluții de mai multe ori și întotdeauna a fost una diferită. Acest lucru este foarte dăunător deoarece avem nevoie cu adevărat de stabilitate și previzibilitate. Ne-ar fi plăcut să vedem mai multă previzibilitate și mai multă stabilitate în ultimii ani decât am văzut de fapt”, a declarat șeful E.ON, Leonhard Birnbaum.
E.ON Energie – prezentare pe scurt
Este fostul SC Distrigaz Nord SA Targu-Mureș, înființat în 2000, după restructurarea Romgaz. Până la 21 octombrie 2004 acționarul acestei companii a fost statul, care a semnat cu E.ON Ruhrgas contractul de privatizare și la 28 iunie 2005 a avut loc transferul efectiv de acțiuni.
Potrivit contractului de privatizare, prețul pentru pachetul de acțiuni cumpărat reprezentând 30% din capitalul social al societății a fost de 125 milioane euro, iar alte 178 milioane euro au fost pentru majorare de capital social. Astfel, E.ON a putut deține 51% din capitalul social majorat – adică a fost o privatizare pentru puțin peste 300 milioane €.
Apoi, pentru a respecta directivele europene, s-a separat furnizarea de distribuție, formând mai multe societăți, controlate total de nemții de la E.ON.
În prezent, compania de furnizare E.ON Energie România are doi acționari: E.ON România SA, cu 68,18%, și Ministerul Energiei, cu restul de 31,82%.
Momentan, se vinde doar partea de furnizare, nu și cea de distribuție. În fine, în ultimul raport, din 2022, E.ON Energie a înregistrat o cifră de afaceri de circa 2,4 miliarde de euro.