Mai mulţi lideri USR au postat, în noaptea de duminică spre luni, fotografii ăn care apar alături de Nicuşor Dan şi vorbesc despre o mobilizare masivă pentru ca acesta să căştige alegerile.
”Felicitări România, felicitări Nicuşor Dan! Mândru de această ţară.Iar de mâine ne mobilizăm cum n-am mai făcut-o în viaţa noastră. România trebuie să rămână în Europa”, a scris pe Facebook primarul din Timişoara, Dominic Fritz, vicepreşedinte al USR şi unul dintre diderii formaţiunii care a anunţat încă din campania electorală că retrage sprijinul acordat Elenei Lasconi.
El a postat o fotografie în care apare alături de Nicuşor Dan.
Şi fostul preşedinte USR Cătălin Drulă vorbeşte despre faptul că urmează o perioadă grea.
”Nicuşor Dan e in turul 2! Începe lupta cea mai grea! E nevoie de toată lumea să învingem extremismul”, a transmis Drulă.
Fostul ministru USR al Sănătăţii Vlad Voiculescu afirmă că ”2 milioane de români au apreciat seriozitatea şi onestitatea lui Nicuşor Dan”
”Nicuşor Dan va fi candidatul României moderne care îşi doreşte dreptate, reforma statului si o cale europeană şi ştie că astea sunt posibile doar cu onestitate, curaj şi seriozitate (…) Nimic nu e câştigat însă. Suntem într-o situaţie cel puţin la fel de complicată ca în decembrie, într-un context politic internaţional mult mai dificil! Suntem într-o furtună şi trebuie să ţinem barca pe apă fără să ne lovim de stânci”, a transmis Vlad Voiculescu.
Acesta afirmă că ”USR a luat o decizie grea acum câteva săptămâni”.
”Ar fi trebuit să o facem mai din timp şi mai puţin brusc (…) Uitându-ne la cifrele de azi, ştim că am făcut ce trebuie.În orele şi zilele următoare toţi contracandidaţii şi toate partidele vor putea demonstra cât de responsabili / responsabile şi pro-europeni / pro-europene sunt. (…) Sper ca în următoarele zile să găsim cât mai mulţi dintre noi înţelepciunea de a înţelege şi acţiona noua realitate, cu decizii care pun binele comun mai presus de umori personale, interesele vechi şi reflexele de partid”, a mai transmis Vlad Voiculescu.