Fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române Vasile Bănescu postează, marţi, pe reţelele de socializare, un citat dintr-un filosof celebru care s-a referit la cei care laudă poporul.
”Poporul nu e lăudat decât de cel ce îşi propune să-i vândă ceva sau să-i fure ceva”, postează, marţi, pe Facebook, Vasile Bănescu.
Citatul aparţine lui Nicolás Gómez Dávila, celebru filosof columbian, cunoscut ca unul dintre cei mai radicali critici ai modernităţii.
Mesajul vine în contextul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidenţiale, candidatul clasat pe primul loc, George Simion, axându-şi discursul public pe tema ”poporului român”.
Duminică seară, după închiderea secţiilor de votare, George Simion nu s-a aflat la sediul de campanie, dar a transmis un mesaj video.
”Vreau să le mulţumesc din inimă tuturor celor care au ales să voteze cu poziţia numărul 1 pe buletinul de vot. A fost mai mult decât o alegere. A fost un act de curaj, de încredere şi de solidaritate. Le sunt recunoscător şi îi asigur că încrederea lor nu va fi trădată”, a declarat Simion.
Potrivit acestuia, ”aceasta nu e doar o victorie electorală, este o victorie a demnităţii româneşti”.
”Este victoria celor care nu şi-au pierdut speranţa, a celor care încă mai cred în România, o ţară liberă, respectată, suverană”, a mai declarat liderul AUR.