Vezi cum arată Dacia Spring 2024 – Video

Dacia Spring a fost prezentat astăzi oficial într-o versiune puternic modificată. Dacă trenul de rulare rămâne identic cu al precedentului model Dacia Spring, atât caroseria cât și echipamentele din interior au beneficiat de o binevenită modernizare.

Profitând de modificările pe care oricum trebuiau să le realizeze odată cu impunerea noilor standarde de siguranță GSR 2 (General Safety Regulation), oficialii Dacia au decis să realizeze un facelift amplu menit să insufle o nouă viață în modelul electric Spring ale cărui comenzi au debutat în primăvara lui 2021.

Chiar dacă, privit din punctul de vedere al designului exterior și interior, singurul model electric al mărcii pare cu totul nou, nu vorbim despre o nouă generație – acest lucru fiind dependent de schimbarea, măcar parțială, a platformei tehnice – ci despre o modernizare amplă. Una mult mai vizibilă decât micile retușuri apărute în vara lui 2022, atunci când cele mai importante modificări puteau fi descoperite în zona grilei radiatorului, a deschiderii către lateral a capacului care ascunde sistemul de alimentare cu energie și, desigur, a identității de marcă.

Vezi și Dacia Spring va primi un facelift în 2024

Design exterior inspirat de Duster

Încă de la prezentarea mașinii, în 2021, aspectul de mic SUV – chiar dacă mașina nu are nimic de a face cu unul – a atras mulți dintre potențialii clienți. Ei bine, odată cu facelift-ul din 2023, Dacia Spring adoptă noile elemente de design inaugurate de cea de-a treia generație a Duster. Micul vehicul electric beneficiază astfel de un aspect mai robust, cu mai multă personalitate, în timp ce interiorul a fost complet refăcut. Conform oficialilor Dacia, pavilionul este singura componentă a caroseriei păstrată de la generația anterioară.

„Adoptând noul univers vizual și grafic al mărcii, Spring își confirmă statutul de membru esențial al familiei Dacia. Modelul beneficiază de un design serios, care inspiră siguranță. Bazându-se pe succesul generației anterioare, noul Spring își afirmă personalitatea și spiritul său autentic”, a declarat David Durand, director de design al mărcii Dacia.

Așa cum se poate observa, designerul-șef al mărcii vorbește despre o nouă generație, deși noul Spring este, mai degrabă, un facelift. Desigur, pentru clienți, diferența între facelift și generație nouă este, cel mult, o temă secundară.

Revenind la designul exterior, aspectul mașinii este acum mult mai solid, robustețea fiindu-i susținută de volumele bine structurate și de liniile simple, curate, clar definite, precum cele ale capotei profilate.

Un detaliu specific noului Spring îl reprezintă cele două benzi de culoare neagră prezente atât la nivelul calandrului, cât și transversal de-a latul hayonului, între blocurile optice spate. Semnătura luminoasă în formă de Y, similară celei a noii generații Duster, este prezentă atât la blocurile optice din față, cu tehnologie LED, cât și, ceva mai greu de observat, la cele din spate. Dacă tot am ajuns la noul desen al hayonului, acesta este mai puțin angular decât al variantei actuale și, tocmai de aceea, dă, în opinia noastră, un aer vechi, obosit. Noroc că gama de culori propusă de Dacia este una veselă, tinerească.

Lăsând deoparte opiniile personale și, desigur, subiective, designerii au ales să „întinerească” mașina și cu o serie de autocolantele specifice, care evocă trama stradală a unui oraș, amplasate pe barele de protecție din față și spate, disponibile pe echiparea Extreme. Jantele de 15 cinchi, disponibile de acum ca dotare standard pe versiunile cu motor de 65 CP, contribuie și ele la aspectul robust al noului model.

Protecțiile laterale din partea inferioară a portierelor sunt ușoare, simplu de instalat și chiar mai simplu de înlocuit. Elementele din crom au fost eliminate, așa cum este cazul pentru toate modelele Dacia. Barele de pavilion au fost, de asemenea, eliminate, ceea ce a dus la scăderea greutății vehiculului și la ameliorarea profilului aerodinamic al caroseriei.

Interior modernizat

În interiorul mașinii se observă imediat că planșa de bord este complet nouă, afișând noul univers grafic al mărcii Dacia, care se distinge prin linii orizontale, și integrând totodată o nouă gamă de ecrane digitale.

Dacia Spring dispune acum de un tablou de bord digital de 7 inchi, color, care poate fi personalizat, disponibil pe toate variantele de echipare, și de un ecran central de 10 inchi pentru versiunile superioare. Paleta de culori și materialele utilizate pentru interior au fost modernizate pentru a oferi o calitate superioară, dar cu o diversitate de opțiuni esențiale cu scopul de a controla costurile – pentru a rămâne fidel poziționării „value for money”, specifică mărcii Dacia.

Elementele de culoare albă prezente la nivelul carcasei blocului de instrumente, la baza schimbătorului de viteze și a spațiilor de depozitare de la baza ușilor, conferă interiorului o impresie de prospețime. Semnătura emblematică în formă de Y se regăsește în zona aeratoarelor, (de culoare albă pe versiunile de echipare standard și de culoare Copper Brown pe nivelul de echipare Extreme). Partea centrală a planșei de bord este colorată diferit, în funcție de nivelul de echipare: Alto Grey pe versiunea Essential, Brick Red pe Expression, Kaki Lichen pe Extreme.

Conform celor de la Dacia, o atenție specială a fost acordată ergonomiei, sistemul multimedia cu ecran tactil fiind poziționat în câmpul vizual al șoferului. Tabloul de bord digital de 7 inchi, care poate fi personalizat, a fost conceput pentru a fi practic și intuitiv și permite afișarea informațiilor pe care șoferul le consideră cele mai utile. Dacia Spring beneficiază de YouClip, noile accesorii ingenioase Dacia prezentate odată cu a treia generație Duster. În plus, nivelul de echipare Extreme dispune de un set de covorașe solide, din cauciuc, și praguri cu ornament specific, cu linii inspirate de hărțile topografice.

Dacia Spring 2024

Tocmai pentru că nu vorbim despre un nou model, spațiul interior a rămas același. Cu o mică nuanță. Oficialii mărcii subliniază că „spațiul de încărcare (n.n. – portbagajul) este mai generos, având un volum total de 308 litri, cu 6% mai mare comparativ cu modelul anterior, respectiv 1.004 litri cu scaunele din spate rabatate – mai mult decât vehiculele rivale de dimensiuni similare și la egalitate cu modelele similare din segmentul B. În plus, spațiul suplimentar de depozitare (torpedoul dublu, spațiile de depozitare de la baza ușilor, etc.) cu un volum total de aproape 33 de litri depășește, de asemenea, standardele segmentului”.

Merită adăugat și că Dacia Spring ajunge acum la clienți cu un spațiu de depozitare cu un volum de 35 de litri, amplasat sub capota din față, precum și cu un suport pentru pahare găzduit de consola centrală.

Echipamente suplimentare

Așa cum spuneam, noile standarde GSR 2 au impus câteva modificări obligatorii la nivelul sistemelor de siguranță. Dacia Spring are acum , încă din echiparea de bază, frânarea automată de urgență (cu detectarea vehiculelor, pietonilor, bicicliștilor și motocicliștilor), recunoașterea panourilor de semnalizare cu alertă de depășire a vitezei legale, asistență la parcarea cu spatele, semnal pentru oprirea de urgență, alertă la schimbarea benzii de circulație, asistență la menținerea benzii de circulație, sistem de supraveghere a atenției șoferului și apel de urgență (eCall)”.

Cum aceste noi dotări, obligatorii, pot fi deranjante pentru unii utilizatori ai mașinii – din cauza mulțimii de semnale acustice și luminoase cu care se confruntă șoferul – pentru a ușura viața clienților săi, Dacia a introdus butonul „My Safety” care permite un acces rapid la configurația preferată de sisteme de asistență la conducere.

Disponibil ca dotare în standard pe versiunile Essential și Expression, Media Control este un sistem multimedia complet, cu comenzi pe volan, cu afișaj al informațiilor media și al apelurilor telefonice pe tabloul de bord. Sistemul dispune de două difuzoare, conexiune Bluetooth, un port USB. Atunci când este conectat la aplicația gratuită Dacia Media Control, șoferul poate accesa funcțiile radio/media de pe ecranul smartphone-ului său, precum și alte funcții (de exemplu, navigația), beneficiind de o ergonomie concepută special pentru a fi utilizată în timpul conducerii.

Sistemul Media Nav Live – în serie pe nivelul de echipare Extreme și opțional pe Expression – are un ecran central de 10 inchi, care încorporează navigație conectată până la opt ani, integrând informații în timp real despre condițiile de circulație și hărți europene actualizate. Mai mult, oferă conectivitate Apple CarPlay și Android Auto, precum și două porturi USB.

O altă dotare importantă, sesizabilă doar dacă privești zona noului selector de viteze, este frânarea regenerativă. Pentru a optimiza și mai mult autonomia, noua Dacia Spring este echipată pentru prima dată cu un sistem de frânare regenerativă care este activat prin selectarea poziției „B” a noului selector.

Din nefericire, oficialii mărcii au evitat să ofere mai multe informații despre acest nou sistem al mașinii, în ciuda faptului că unele lămuriri sunt necesare. Asta pentru că, deși, măcar teoretic, bateria beneficiază de această regenerare, autonomia mașinii nu s-a modificat. E drept că, în prezentarea Dacia, se menționează că acesta este „mai mare de 220 km”, însă valorile se află „în omologare”.

Tot o noutate absolută în dotarea Dacia Spring este și sistemul V2L. Modelul dispune acum de un încărcător V2L bidirecțional, astfel încât să poată fi folosit ca sursă de energie pentru alimentarea dispozitivelor electrice. Un adaptor specific care se conectează la conectorul de încărcare al automobilului, situat sub grila față, acționează ca o priză tradițională de 220V/16A.

Ar mai fi de adăugat că mașina este echipată standard cu un încărcător de curent alternativ de 7 kW care permite încărcarea bateriei la o priză casnică de la 20% la 100% în mai puțin de 11 ore sau în doar patru ore cu ajutorul unui wall-box de 7 kW. Opțional, este disponibil un încărcător de curent continuu de 30 kW, care asigură încărcarea rapidă de la 20% la 80% în doar 45 de minute.

Aceeași baterie de 26,8 kWh a fost „calibrată cu precizie pentru a satisface nevoile și stilul de viață al utilizatorilor noului Spring, fără a reduce performanța generală”, iar greutatea redusă, combinată cu eficiența motorului, îi asigură noului Spring un consum de energie „sub 14,6 kWh/100 km”.

Dacă tot am vorbit despre greutate, trebuie menționat că, în ciuda dotărilor suplimentare, inginerii au reușit să mențină mașina sub pragul de o tonă. De altfel, greutatea redusă este principalul atu care permite noului Spring să-și exprime toate calitățile. Cu doar 984 kg în echiparea superioară Extreme, Dacia Spring este singurul automobil 100% electric din Europa care are mai puțin de o tonă. Greutatea vehiculului a crescut cu doar 6 kg (+0,6%) în comparație cu modelul actual, în condițiile introducerii noilor echipamente ADAS (pentru a răspunde celor mai recente norme de siguranță), precum și a îmbunătățirii finisajului și a echipamentelor standard.

Datorită greutății reduse, Spring consumă mai puțină energie și beneficiază astfel de o autonomie sporită, fiind totodată mai eficient.

În privința platformei, Dacia Spring nu a suferit modificări. Deosebit de compact (3,70 m lungime) și cu una dintre cele mai bune raze de bracaj din segmentul său (4,80 m între trotuare), modelul rămâne agil și ușor de condus. Bateria rămâne și ea la 26,8 kW.

Ca și în cazul celorlalte modele ale mărcii, o versiune intermediară – Expression – a fost intercalată între Essential și Extreme. Motorul de 65 CP este disponibil, ca și până acum, în echiparea Extreme, dar poate fi comandat și odată cu echiparea Expression. Motorul de 45 CP este disponibil pe versiunea Essential, dar poate fi comandat și în echiparea medie Expression.

Comenzile pentru versiunea modernizată a Dacia Spring se vor deschide în primăvara acestui an, în timp ce lansarea pe piață este programată pentru vara lui 2024. Gama de prețuri nu a fost încă anunțată.

Sfaturi de îngrijire a pomilor fructiferi și viței de vie după recoltare

După perioada de recoltare, îngrijirea pomilor fructiferi și a viilor nu se încheie. Toamna este un moment esențial pentru...