Victorie pentru Dan Petrescu! CFR Cluj a învins-o pe Dinamo la debutul în play-off

În prima etapă din play-off-ul Superligii, CFR Cluj a trecut fără emoții de Dinamo, pe teren propriu, cu 3-1. Antrenorul clujeniior, Dan Petrescu, a lipsit ca urmare a decesului mamei sale, iar la începutul partidei s-a ținut un minut de reculegere.

Primul gol a căzut repede, în minutul 15, după ce pasa superbă a lui Simao, cu călcâiul, a ajuns în careu la Louis Munteanu, iar golgheterul clujenilor a înscris la colțul lung, pe jos, bifând reușita cu numărul 20 în acest campionat.

Politic a testat poarta gazdelor în minutul 25, dar șutul său de la distanță a trecut puțin peste transversală, Milanov l-a imitat în minutul 42, trimițând pe lângă, iar un minut mai târziu, Fică le urmează exemplul, trimite o torpilă de la peste 25 de metri, lăsându-l mască pe portarul dinamovist Roşca.

După pauză dinamoviștii sunt mai incisivi, iar în minutul 67 Selmani trimite la colțul scurt, dar Hindrich respinge spectaculos în corner. Lovitura de colț rezultată este executată lung, în careu, Boateng prelungește cu capul la Perica, iar atacantul croat împinge mingea în plasă.

În minutul 79, Homawoo face henț în careu, se acordă lovitură de pedeapsă, iar Kamara execută perfect pentru 3-1. Clujenii mai au o ocazie bună în ultimul minut de joc, Emerllahu pătrunde impetuos în careul „câinilor”, trimite spre colțul lung, dar Roșca este la post și reține în doi timpi.

Articolul Victorie pentru Dan Petrescu! CFR Cluj a învins-o pe Dinamo la debutul în play-off apare prima dată în Goool.ro | Știri Fotbal, Știri Liga 1, Știri Liga 2.