Viktor Orbán: Doresc să discut cât mai curând şi pe larg cu noul preşedinte al României

Premierul ungar Viktor Orbán a declarat, într-un interviu pentru portalul Krónika Online, că doreşte să discute cât mai curând şi pe larg cu noul preşedinte al României, Nicuşor Dan, apreciind că există subiecte comune în cadrul Uniunii Europene, iar interesele românilor şi ale maghiarilor coincid în mai multe privinţe, relatează MTI.. De asemenea, Orban a afirmat că există condiţii favorabile pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale.

El s-a referit şi la noul Guvern de la Bucureşti, pe care a spus că nu îl invidiază, având în vedere moştenirea grea pe care a preluat-o.

Viktor Orbán, aflat la Târgu Mureş pentru a participa la înmormântarea juristului şi activistului pentru drepturi civile, Előd Kincses, a spus că doreşte să discute cât mai curând şi pe larg cu noul preşedinte al României, întrucât există subiecte comune în cadrul Uniunii Europene, iar interesele românilor şi ale maghiarilor coincid în mai multe privinţe.

”În probleme economice, în chestiuni militare, în problema războiului şi a păcii, şi aş dori să văd mai clar care este poziţia Preşedintelui României în aceste chestiuni.”. a explicat Viktor Orban în interviul acordat Krónika Online.