Oltenia și Dobrogea sunt două regiuni cunoscute pentru producția lor de vinuri, deoarece ambele regiuni beneficiază de condiții favorabile pentru cultivarea viței de vie, inclusiv soluri fertile și un climat potrivit pentru creșterea strugurilor de calitate.
Vinurile din Oltenia sunt cunoscute pentru caracterul lor robust și bogat, cu soiuri precum Cabernet Sauvignon, Merlot și Fetească Neagră. Dobrogea, pe de altă parte, produce vinuri cu arome proaspete și fructate, având soiuri de struguri precum Fetească Albă, Chardonnay și Sauvignon Blanc.
În acest articol vă prezentăm câțiva dintre viticultorii mici și mijlocii din regiunea Oltenia și Dobrogea, împreună cu povestea și vinurile participante la concursul „Povești cu Vinuri Românești”.
Viticultorii mici și mijlocii din Oltenia și Dobrogea:
Crama Neptun
Crama Neptun are locația viei și cramei la aproximativ 4 km de malul mării, în dreptul stațiunii Neptun. Povestea cramei este dorința de a realiza ceva în natură, cât mai aproape de procesul de permacultură, cei mai importanți fiind strugurii de vin de o calitate superioară.
Plantația viței de vie pe cele 9 ha de suprafața viticolă a început în anul 2016, cu ajutorul unui program de reconversie operat de APIA Constanța, iar de atunci au reușit să câștige medalii de aur și argint la un concurs internațional.
Vin participant la categoria vinuri albe a concursului “Povești cu vinuri românești”: Sauvignon Blanc este un vin modern, proaspăt, cu arome intense ce amintesc de florile viței de vie, flori de soc și fructe exotice.
Domeniile Ovidiu
Legenda locului vorbește despre soldații romani, care acum 1500 de ani apărau cu mândrie apeductul din acestă zonă, ce alimenta cu apă cetatea Tomis, iar crama Domeniile Ovidiu culege aceste fragmente de istorie prin fiecare bob de strugure, pentru a transmite mai departe moștenirea naturală și culturală a locului.
Podgoria este una tânără, întemeiată de oameni pentru care vinul este o pasiune, care sunt dispuși să investească în tehnologie, oenoturism și calitate.
“Un vin excelent, fără o poveste frumoasă și o promovare solidă, va rămâne în anonimat, într-o piață care abundă de vinuri de toate calitățile și proveniențele.” -Ionuț Rădulescu, Oenolog
Vin participant la categoria vinuri albe a concursului “Povești cu vinuri românești”: Cele trei caracteristici definitorii ale vinului sunt prospețime, complexitate și eleganță.
Crama Vinaltus
Crama Vinaltus este o cramă nouă, înființată în 2018, cu o capacitate de prelucrare de aproximativ 100.000 kg de struguri pe zi, din cele 8,7 ha de viță de vie situate în localitatea Almăj, județul Dolj.
“Mai bine de 20 de ani m-am ocupat de obținerea unor brand-uri celebre de vin, așa cum sunt Soare, Prince Matei, Prince Mircea, Sirena Dunării sau UniQ, acum m-am hotărât să dezvolt un proiect propriu, în inima Olteniei mele dragi, pe dealurile Almăjului.”- Iustin Urucu, Propietar și Oenolog
Vin participant la categoria vinuri albe a concursului “Povești cu vinuri românești”: Picote alb este un vin demisec care poate fi consumat ca atare, bine răcit, sau asociat cu mâncăruri ușoare, gustări reci sau calde, preparate din carne de pasăre sau pește.
Crama Darie
Pe colinele din apropierea orașului Hârșova, cu Dunărea ce șerpuiește în apropiere, se află crama și plantația de viță de vie de 29 de hectare a familiei Darie.
Povestea Cramei Darie a luat naștere de la visul propietarului de a realiza un vin extraordinar, din struguri cultivați și îngrijiți cum se cuvine, pe pământul românesc.
Vin participant la categoria vinuri rose a concursului “Povești cu vinuri românești”: Strugurii au fost recoltați manual la momentul atingerii parametrilor optimi, mustul obținut a fost limpezit și inoculat, iar la finalul fermentației, pentru a-și îmbogății complexitatea, a avoluat alte 2 luni pe depozitul de drojdie fină până la asamblarea finală a celor două soiuri.
Crama Hamangia
Crama Hamangia face parte din arealul viticol Istria-Babadag, fiind localizată pe panta domoală ce străjuie la nord pârâul Hamangia, care se varsă în lacul Golovița, din
complexul lagunar Razim-Sinoe. Profilul vinurilor exprimă perfect caracterul terroir-ului dobrogean și păstrează în ele o parte din “vinul bălănesc”, apreciat atât de localnici, cât și de juriile concursurilor de prestigiu.
“Majoritatea producătorilor vor să păstreze identitatea zonelor în care produc vinurile și terroir-ul de unde provine. La acest viitor iau parte și consumatorii, care, au devenit curioși de această lume și au început să aprecieze vinul.” -Andrei Sorica, Oenolog
Vin participant la categoria vinuri rose a concursului “Povești cu vinuri românești”: Mirosul fructat, proaspăt și puternic completează gustul de căpșune și fructe roșii.
Crama Viișoara
La Viișoara culesul viei se face doar manual, când strugurii ajung să adune destul zahăr pentru fiecare soi în parte, plantațiile fiind terenuri expoziționale, cele mai bune pe pantă, având o foarte bună expunere la soare.
“Una dintre cele mai noi și mai moderne crame din România, care acum produce cu mândrie, din strugurii propriilor plantații, unele din cele mai apreciate vinuri, pentru toate categoriile de consumatori. Cele peste 100 de medalii de aur și argint, obținute în cei 7 ani de existență, stau mărturie că la Viișoara se produce vin de calitate deosebită.” -Alexandru Daniel Procovanu, Oenolog
Vin participant la categoria vinuri rose a concursului “Povești cu vinuri românești”: Acest rose vine cu o prospețime revigorantă, în care deslușim aromele de grapefruit, căpșune și mure proaspete.
Crama Avincis
Avincis este o poveste de familie cu pasiune pentru vinuri, ce a început din anul 1927, atunci când, Maria și Iancu Râmniceanu au cumpărat în Drăgășani un conac în stil neoromânesc pur, inspirat din arhitectura ctitoriilor brâncovenești, înconjurat de vii.
În prezent, domeniul Vila Dobrușa, și-a deschis porțile pentru iubitorii vinului în vara anului 2011, care cuprinde conacul, Crama Avincis, 40 ha de viță de vie, mai multe hectare de pădure și amenajarea peisagistică.
“Soiurile românești sunt, cu siguranță, printre cele mai solicitate, atât de piața internă, cât și de cea internațională, datorită unicității și potențialului lor calitativ.” -Andrea Previtali, Oenolog
Vin participant la categoria vinuri roșii a concursului “Povești cu vinuri românești”: Un vin produs exclusiv din struguri Negru de Drăgășani, din cele mai vechi și calitative podgorii ale noastre. Culoarea vinului este un violet intens, având un puternic buchet fructat, cu note picante și intense, care disting caracterul acestui soi unic.
Crama Alira
Alira este o cramă boutique de 80 ha, situată în Dobrogea, pe dealurile de pe malurile Dunării Vechi, însă tradiția viticolă din zonă este multimilenară, existând dovezi în acest sens din vremea geto-dacilor.
Alira este un mariaj al numelor localităților Aliman și Rasova, unde se află vițele de vie și unde se naște vinul, pe malurile Dunării.
“Viitorul vinificației din România se anunță promițător, cu o accentuare a producției de vinuri de calitate, preocupare pentru sustenabilitate și o creștere a turismului viticol. Vinurile românești vor continua să evolueze și să cucereacă noi piețe în anii ce vor urma.” -Ilie Caciuc, Director Tehnic
Vin participant la categoria vinuri roșii a concursului “Povești cu vinuri românești”: Culoarea rubinie intensă exprimă arome fine de vișine și marțipan într-un gust plin și echilibrat, dominat de fructe coapte și cacao.
Crama Graden
Crama Graden este o cramă tip boutique, achiziționată de familie în jurul anului 1890, însă cel mai important moment din istoria cramei a fost recuperarea proprietății confiscate de regimul comunist.
“Ne dorim să rămânem mereu aproape de preferințele clienților și să găsească în crama noastră vinul pe care doresc să îl consume alături de familie, prieteni sau la evenimentele importante din viața lor.” -Eugen Gabriel Nicolescu, Inginer viticultor/Oenolog
Vin participant la categoria vinuri roșii a concursului “Povești cu vinuri românești”: Syrah este un vin demisec, obținut prin maturare pe drojdii fine, în butoi de stejar românesc, timp de 12 luni și învechire la sticlă timp de alte 12 luni.
Sursa: Catalogul concursului de vinuri “Povești cu vinuri românești” ediția a VIII-a, 2023, Organizat de BASF în colaborare cu ADAR
Articolul Viticultori mici și mijlocii din Oltenia și Dobrogea apare prima dată în Agroteca.