Zelenski la Casa Albă: Acord privind resursele ucrainene și un armistițiu aproape de realizare

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a ajuns vineri la Casa Albă pentru discuții cu președintele american Donald Trump și semnarea unui acord privind exploatarea mineralelor din Ucraina. Înainte de întâlnirile private, Trump a lăudat acordul ca fiind „foarte echitabil” în ceea ce privește resursele ucrainene și a menționat că un armistițiu în Ucraina ar putea fi „destul de aproape”, subliniind totodată că Ucraina va trebui să facă compromisuri pentru a încheia acorduri, dar că acestea nu vor fi atât de mari pe cât se tem unii.

Zelenski a declarat în schimb că nu doreşte să facă compromisuri cu Vladimir Putin, pe care l-a numit „un criminal”, potrivit Le Figaro.

Cu doar câteva minute înainte de a intra la Casa Albă, Zelenski a postat o actualizare foarte diplomatică pe reţelele sociale cu privire la întâlnirile sale anterioare cu senatorii americani, remarcă The Guardian.

„Discuţiile noastre s-au axat pe continuarea asistenţei militare pentru Ucraina, iniţiativele legislative relevante, întâlnirea mea cu preşedintele Trump, eforturile de a obţine o pace justă şi durabilă, viziunea noastră pentru încheierea războiului şi importanţa unor garanţii de securitate solide. Suntem mândri să avem parteneri strategici şi prieteni precum Statele Unite. Suntem recunoscători pentru sprijinul bicameral şi bipartizan neclintit acordat Ucrainei pe parcursul celor trei ani de agresiune la scară largă din partea Rusiei”, a transmis Zelenski.

Preşedintele SUA a lăudat trupele ucrainene „incredibil de curajoase” şi le-a acordat un „mare credit” pentru că au rezistat agresiunii ruse timp de trei ani. El a spus că intenţionează să folosească pământurile rare din Ucraina pentru tot ceea ce fac SUA, „inclusiv pentru inteligenţa artificială şi armele militare”. Consecinţa noului acord este că „nu vă veţi întoarce la luptă”, i-a spus Trump lui Zelenski, potrivit The Guardian.

Donald Trump „este de partea noastră”, a dat asigurări Volodimir Zelenski. El a spus însă că este „crucial” ca Statele Unite să garanteze securitatea unei viitoare forţe de menţinere a păcii în Ucraina.

ZELENSKI, ÎNTÂMPINAT PERSONAL DE TRUMP ÎN FAŢA CASEI ALBE

Liderul ucrainean a fost aşteptat la intrarea în Casa Albă de însuşi Donald Trump, onoare pe care preşedintele american nu i-a făcut-o, în schimb, săptămâna aceasta şi preşedintelui francez Emmnuel Macron.

Zelenski a coborât dintr-un SUV negru care a oprit chiar în faţa intrării în Aripa de Vest, unde a fost întâmpinat de preşedintele american Donald Trump.

Cei doi şi-au strâns mâinile, iar Donald Trump şi-a pus protector mâna stângă pe braţul lui Volodimir Zelenski şi i-a spus câteva cuvinte înainte de a poza scurt pentru presă.

Potrivit BBC, chiar înainte ca cei doi lideri să intre în Aripa de Vest, preşedintele american a părut să le spună reporterilor că „este îmbrăcat elegant”, referindu-se la Zelenski, care era în obişnuita sa ţinută pe care o poartă de la începutul războiului şi care, de la începutul acestui an nu mai este kaki, ci de culoare neagră. Trump a fost întrebat care este mesajul său pentru Vladimir Putin, dar a ignorat întrebarea. În schimb, a făcut obişnuitul său gest de campanie, cu pumnul ridicat, înainte de a-l conduce pe Zelenski înăuntru.

Înainte ca preşedintele Zelenski să ajungă la Casa Albă, preşedintele Trump – care a aşteptat puţin afară înainte de a-şi întâmpina omologul ucrainean – a fost întrebat de un reporter dacă simte că va fi o întâlnire bună. Trump nu a răspuns prin cuvinte, dar a arătat în schimb cu degetul mare în sus.

În faţa Casei Albe, se aflau cel puţin 100 de reporteri şi fotografi, inclusiv numeroşi jurnalişti ucraineni, relatează BBC.

Zelenski, care a sosit cu o întârziere de aproape jumătate de oră faţă de programul anunţat iniţial, a fost întâmpinat de o gardă de onoare. Trupele aveau 58 de steaguri – pentru cele 56 de state şi teritorii americane – plus steagurile american şi ucrainean. Această rutină de bun venit devine destul de familiară la Casa Albă, unde săptămâna aceasta au mai fost primiţi preşedintele francez Macron şi prim-ministrul britanic Starmer.

Înainte de a sosi la Casa Albă, preşedintele ucrainean a avut deja vineri dimineaţă câteva întâlniri cu senatori americani şi este aşteptat să ţină un discurs la Institutul conservator Hudson în cursul serii.

Aceasta este cea de-a cincea vizită a lui Zelenski la Casa Albă.

Trump şi Zelenski s-au întâlnit ultima dată în decembrie, la Paris, în timpul redeschiderii catedralei Notre Dame, reuniunea fiind găzduită de preşedintele francez Emmanuel Macron.